10 noiembrie 2005

O zi foarte calduroasa azi, 35 de grade…Nu am simtit caldura asta, nici cand am iesit afara si nici in casa. Bine, in casa stau tot timpul cu usa de la balcon deschisa dar nu am senzatia aia de sufocare pe care o aveam in garsoniera din Bucuresti pe timpul verii. Nu stiu cum sa explic, e o caldura…suportabila.

N-am muncit astazi pentru ca am avut un accident. Ajungand tarziu in George Street 91, strada pe care e restaurantul in care lucrez, am vrut sa traversez printr-un loc unde nu e trecere de pietoni. Era chiar in fatza restaurantului, pe cealalta parte a strazii. M-am uitat in dreapta…nu venea nici o masina. M-am uitat in stanga, erau vreo trei masini care se apropiau. Le-am asteptat sa treaca si apoi, fara sa ma mai uit in dreapta…am pasit de pe trotuar in strada. Numai ca am nimerit intr-un taxi care, spre norocul meu circula cu viteza redusa. Si asa insa, m-a proiectat inapoi pe trotuar unde am avut o aterizare nu tocmai placuta (noroc ca stiu cum sa cad-multumita orelor de Aikido). In prima faza am crezut ca n-am nimic, eram tare speriat…Soferul a oprit si m-a intrebat daca sunt OK, i-am spus ca da si ca a fost “my mistake” si mi-am cerut scuze. Cand am intrat in restaurant a inceput sa ma doara degetul mic de la mana dreapta care, era intr-o pozitie tare ciudata. Arata ca un…carlig. I-am aratat sefului care mi-a dat imediat un bandaj cu gheata si a comandat un taxi care se ma duca la spital.
In cinci minute am fost la spital, Sydney Hospital & Sydney Eye Hospital de pe Macquarie Street, in CBD, unde m-am dus la “Emergency”. Asa ca pot povesti acum cum esti tratat si cum arata un spital public.

Prima data am vorbit cu o tipa de la ghiseu, careia i-am aratat degetul (ala lovit of course, sa nu se inteleaga gresit… :)). Mi-a cerut cardul de la Medicare (asigurarea medicala) si mi-a spus sa iau loc pe un scaun in ceea ce parea o sala de asteptare. Erau vreo 20 de scaune acolo, niste aparate cu monezi pt. sucuri, dulciuri si snacksuri. Si un televizor… Nici nu m-am asezat bine ca o tipa iese dinauntru si ma cheama sa o urmez. Ma intreaba ce si cum (adica cum am reusit performanta asta). M-a intrebat daca ma mai doare ceva, daca am alergii la ceva, daca sufar de vreo boala cronica si daca am mai fost la spital pana acum. N-am nimic, nu ma mai doare nimic si n-am mai fost p’acilea. Dupa ce si-a completat hartiile mi-a spus sa o urmez si m-a dus intr-o camera de la urgente unde erau niste paturi, unele cu pacienti, altele goale. Cred ca erau vreo zece paturi in total, fiecare despartite de draperii in stanga si in dreapta. Apoi au venit doi doctori carora le-am aratat si lor degetul. Nu stiau ce sa zica, daca e rupt sau nu, asa ca m-au dus intr-o camera alaturata sa fac niste radiografii. Inainte de asta, pentru ca ma durea degetul foarte tare, doctorul mi-a facut doua injectii la incheietura mainii, probabil un anestezic caci intr-un minut nu mi-am mai simtit primele trei degete. Probabil pentru ca mi-a facut injectiile in partea stanga a palmei, doar jumatatea stanga a fost anesteziata.

Doctorita de la radiologie mi-a pus palma pe un fel de discheta mai mare si mi-a facut vreo trei radiografii ale palmei, in diferite pozitii. Apoi a bagat discheta asta intr-un aparat si m-a chemat sa ma uit la ele, pe un monitor LCD de 19 inchi pe care rula un Windows XP. Pozele mele erau accesate exact ca niste fisiere de pe discheta, ne-am uitat la ele apoi le-a salvat pe computer.

Degetul arata destul de urat, al doilea os din deget nu mai era la locul lui, statea complet aiurea… Radioloaga mi-a zis ca e bine, degetul nu e rupt, e doar dizlocat, si ca doctorul o sa mi-l puna la loc. M-am intors inapoi in pat si doctorul impreuna cu o doctorita ce parea sa fie rezidenta (ca asta ii tot explica ce si cum) mi-a impins usor degetul si mi l-a pus la loc. Am auzit o mica pocnitura, ca atunci cand iti intinzi degetele de la maini dar nu m-a durut de loc pentru ca zona era anesteziata. Dupa aceea mi-au facut din nou radiografii, acum totul arata perfect, osul era la locul lui…

La sfarsit mi-au luat sange, cica e procedura legala in caz de accident rutier. Mi-a bandajat degetul ranit impreuna cu cel de langa el si mi-a prescris o reteta cu ceea ce zicea el ca sunt “paint killers”. Adica “Panadeine Forte” (Codeine Phosphate and Paracetamol) si Naprosyn (Naproxen). Astea le-am luat mai tarziu de la o farmacie dar m-au costat aproximativ 30 de dolari (cu reducere de la Medicare). Daca stiam ca ma costa atat nu le mai cumparam, ca oricum n-am luat nici o pastila…

Doctorul mi-a dat o trimitere la “Hand Clinic” (care e tot in spitalul asta) pentru saptamana viitoare, cica vor sa fie siguri ca totul a revenit la normal. Pe trimiterea aia scrie:
“Gabriel presented with painful deformed right little finger after being clipped by a taxi causing him to fall to the ground on his little finger. On examination he had a dorsal dislocation of the PIP of the right little finger; perfusion and sensation were intact. XR confirmed posterior dislocation with a small flake of bone off the volar side of base of the middle phalanx. I reduced the dislocation under ulnar nerve block at the wrist. Post reduction XR showed good position. He has full flexion and extension at both IP joins of the finger. I have buddy strapped the finger. He can reviewed at our Hand Clinic. PATRICK DELANEY CAREER MEDICAL OFFICER”

Si pe reteta si pe trimiterea asta am lipite niste abtibilduri cu numele, adresa, telefonul, data nasterii mele, numele spitalului si un cod de bare. Totul e informatizat in spitalul asta…

Pana la urma n-a fost cine stie ce accident, sperietura a fost mai mare…Nu m-a costat nimic la spital, totul este acoperit de asigurarea medicala Medicare. Am pierdut insa o zi de munca si am cheltuit 10 AUD pe taxi si 30 AUD pe medicamente…Doctorul mi-a dat un certificat medical in care scrie ca sunt scutit de munca trei zile, dar nu-mi permit sa nu ma duc maine si poimaine la job, ca nu-mi plateste nimeni chiria daca stau acasa…Daca eram angajat permanent, sau macar part-time…alta treaba era.

Toata “aventura” asta in spital a durat aproximativ jumatate de ora…Nici nu poate fi vorba de o comparatie cu spitalele Romanesti, alea sunt in epoca de piatra comparat cu spitalul asta (si am vazut si Spitalul Universitar din Bucuresti unde lucreaza soramea -asta poate ca e in epoca fierului…). Nici nu ziceai ca esti intr-un spital, nu mirosea a nimic (medicamente sau alte alea), avea aer conditionat si o curatenie….de nu se poate inchipui. Iar aparatura medicala…n-am mai vazut asa ceva decat la TV, in “Spitalul de Urgenta”. Fiecare pat din camera aceea avea un monitor din ala care pe care sunt afisate tensiunea, bataile inimii si mai stiu eu ce, iar paturile de acolo nu erau paturi obisnuite…Nu cred ca exagerez cand spun ca aratau ca facand parte din recuzita pentru “Star Trek”. Astia au tehnologie…
Nu mai spun cum se comporta cu tine, se vede clar ca EI sunt in slujba ta si nu invers…Foarte foarte frumos, aproape ca e o placere sa fii tratat la un spital din Sydney, New South Wales, Australia. Daca ar fi sa-mi schimb meseria singura alternativa de luat in calcul ar fi doctor sau macar asistent intr-un spital ca asta…