13 august 2005

O zi de internet azi, am pus jurnalul pe site, am citit si scris pe emigrare.info si am vorbit pe messenger.

Seara cand am iesit din internet café pe King Street, strada era plina de viata. E sambata seara, australienii au iesit sa se distreze. Terasa “Plan B” din fata icafe-ului era arhiplina…
King Street e renumita pentru localurile sale unde este concentrata industria sexului din Sydney. In fiecare seara cand plec de la internet sunt intrebat mai mult sau mai putin discret daca “want some fun”. Azi vreo trei tipe s-au “agatat” de mine, promitandu-mi placeri garantate. Daca ar stii ele ca in portofel mai am doar 1 dolar si 15 centi…
Le-am spus “thanks but no thanks” si le-am lasat sa-si castige painea din meseria lor. Ma gandeam ca fetele astea strident imbracate si machiate care se plimba in colo si incoace pe trotuar, nu prea au o viata usoara, au problemele lor si poate ca nu le face placere sa se vanda dar n-au incotro. Atata timp cat serviciile astea vor fi cerute, adica va fi piata pentru asa ceva, vor exista si ele, traind la marginea legalitatii si irosindu-si tineretea vanzandu-si trupul.

In tren a fost inghesuiala mare asta seara, e nu stiu ce meci important si lumea se ducea la stadion. Si in statie la mine in Redfern sunt pancarde care indica linia de unde pleaca trenul spre Olympic Park. Trenul era plic de suporteri Wallabies, asta cred ca e vreo formatie de pe aici. Toti aveau ceva galben pe ei, tricouri, treninguri, fulare, sepci cu wallabies. Emblema clubului e un cangur care tine o minge ovala in maini si are capul intors spre privitor. Galagiosi suporterii astia, oameni de toate varstele si de toate conditiile sociale, vorbeau tare, faceau glume, radeau…De fiecare data cand trenul oprea in statie, intrau alti suporteri si se salutau zgomotos intre ei, strigau “hello mates”, “wallabies”, “australia”. Toti s-au dat jos in Central Station, probabil de acolo iau alt tren spre Olympic Park. Cand o sa am un job o sa ma duc si eu la un meci din asta de aici, cica e un fel de football combinat cu rugby.

Azi finantele mele au ajuns la 0, toti cei aproximativ 4700 dolari australieni cu care am plecat din Romania s-au terminat. Saptamana asta parintii mei mi-au pus pe card inca 700 AUD, imprumutati si astia. Nu am scos nimic inca, dar sunt nevoit sa o fac caci nu mai am bani de mancare.

Privind retrospectiv, cred ca un lucru la care se putea economisi era chiria. Puteam sa gasesc ceva mai ieftin, poate nu chiar asa aproape de city dar care imi dadea posibilitatea sa rezist mai mult fara job. Oricum asta e discutabil, personal nu sunt convins ca sub 200 de dolari gaseam ceva decent. Acum oricum nu mai pot sa fac nimic, daca plec de aici inainte de termenul de 9 luni pe care am incheiat contractul, pierd bondul de 920 AUD. M-am bazat mult ca gasesc de lucru in doua luni, inca nu s-au incheiat lunile astea, dar e putin probabil sa se intample in urmatoarele 10 zile. Insa in viata totul e imprevizibil, nu stii cand Dumnezeu isi indreapta fata catre tine…Speranta e ultima care moare, nu trebuie sa o pierd niciodata.

A fost inca o saptamana proasta, in ciuda celor patru interviuri pe care le-am avut. Am ramas fara banii care trebuiau sa-mi ajunga pana la gasirea unei slujbe si asta nu a fost deloc bine pentru psihicul meu. Si peste toate astea, interviurile din saptamana au fost esecuri…Insa nu-i nimic, merg inainte, mereu inainte, fara sa-mi plang de mila, desi ma doare tare fiecare fail pe care il primesc la un interviu direct pentru joburi pentru care sunt calificat si am experienta sa le fac.
Si chiar daca o sa mai am inca 100 sau 1000 de respingeri la interviuri am sa le primesc cu zambetul pe buze, n-am sa dau inapoi, nu ma demoralizeaza pe mine astea, sunt o piatra tare. Am venit in tara asta sa reusesc, nu pot sa-mi gasesc scuze ca vremurile, soarta sau cine stie ce alta entitate mi-au fost impotriva. Nu se poate sa ma dau batut, eu n-am fost si nu voi fi niciodata un invins. Nu inteleg ideea de esec, creierul meu nu proceseaza acest cuvant, tot sistemul meu de gandire se bazeaza pe conceptul de “reusita”. Accept mici esecuri dar doar in ideea ca acestea sunt necesare pentru a invata si de a nu repeta erorile care au dus la aceste nereusite.

In situatii extreme, trebuiesc luate masuri extreme, gasirea unui job de orice fel este una din ele. Deci mobilizare generala, cu toate armele la atac, nu exista scuza pentru esec, trebuie sa inving.

Add a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.