18 noiembrie 2005

La 9.30 am fost la interviul cu un agent de la Blue Fin Resources, am mai fost aici mai demult, dar la alt agent. L-am convins repede ca sunt potrivit pentru job (database administrator ca doar la astea aplic) asa ca mi-a aranjat un interviu pentru luni la ora 16. Bun, bun, e bine ca am interviuri.

Dar cel mai important interviu de azi l-am avut la ora 14 la Napoleon Cosmetics. Fiind a doua oara eram curios ce pot sa ma mai intrebe, e clar ca vor sa faca departajarea intre mine si altcineva (sau mai multi, cine stie?). Spre deosebire de primul interviu care a fost unul tehnic, cel de azi s-a bazat pe intrebari cu caracter personal care sa determine personalitatea si caracterul aplicantului. Am discutat din nou cu IT Managerul si System Administratorul dar de data asta a fost prezent si seful cel mare, General Managerul. Am vorbit mai mult cu el si trebuie sa recunosc ca am fost impresionat de omul asta. Este 100% un om de afaceri, gandeste in termeni de bussines; pentru el sunt o investitie, problema este daca merita sau nu sa o faca (sa-si asume riscul). Mi-a spus ca daca ma alege pe mine, ori castiga, ori pierde, cale de mijloc nu exista.

Mi-a pus si intrebari mai ciudate, de pilda “in ce valori cred”, “ce educatie am primit de la parinti”, “de ce m-ar angaja pe mine si nu pe altcineva”, “ce aduc eu companiei lui”, samd. Cel mai tare m-a incurcat intrebarea “ce garantii ofer ca daca dupa ce ei fac o investitie in mine angajandu-ma si formandu-ma (inclusiv platindu-mi traininguri si examene de certificari), eu voi pleca pentru bani mai multi la alta firma”. Am avut o zi buna, am fost “stapan pe situatie” (ca de obicei cand miza e mare) si cred eu ca am raspuns excelent. I-am spus ca trebuie sa-mi acorde incredere si sa nu se indoiasca niciodata de cuvantul meu. Onestitate, loialitate, incredere, hard working este ceea ce trebuie sa se astepte de la mine. I-am zis ca daca sunt respectat si apreciat iar nivelul salarial creste odata cu dezvoltarea si expansiunea companiei eu n-am de ce sa plec de la ei. Le-am mai spus ca filozofia mea de viata e simpla: “work hard, play hard” si ca in tara mea am avut ocazia sa aplic doar prima parte, cea cu “work hard”. 🙂 Am facut chiar si o gluma cand am zis ca sunt bolnav incurabil (m-am uitat la fetzele lor, erau ingrijorati :), sufar de optimism, pentru ca stiu ca cineva, candva, imi va da o sansa sa demonstrez ca sunt un profesionist si ca-mi fac meseria din pasiune.

La sfarsit, bossul a spus ca-i sunt simpatic, ca-i plac est europenii, asta imi da o gramada de sperante pentru raspunsul final. Pentru ei nu sunt Roman, sunt est-european, asta nu stiu daca e bine sau e rau.
Mi-a placut sinceritatea lor si acelasi lucru le-am oferit si eu, am spus ceea ce gandesc, imbracand raspunsurile mele intr-o forma cat mai pozitiva.

Ce pot sa spun, simt ca jobul este aproape. Sunt super optimist, in momentul de fata am inca doua interviuri sigure cu angajatorii si astept raspunsul de la asta de azi, de la care am mari sperante. E momentul…Trebuie sa fie!