19 august 2005

La scoala azi a fost un eveniment deosebit, am terminat prima parte a programului English Skillmax la care sunt student. De saptamana viitoare incepe a doua si ultima parte care dureaza tot cinci saptamani dar nu este sigur ca vom avea aceiasi profesoara. Asa ca am dat o mica petrecere dupa pauza de la ora 11. Ne-a spus de ieri profa sa aducem mancare traditionala din tarile noastre, de preferat gatita de noi. Asa ca fiecare a adus cate ceva specific, bineinteles ca chinezii erau cei mai bine reprezentati. Inainte de a manca fiecare a spus care e numele mancarii, ce contine si modul de preparare.
Mariana, tipa din Bulgaria a adus placinta de dovleac cu nuca, asta era preferata mea cand eram in Romania, taicamiu fiind un specialist de clasa mondiala in prepararea ei. Takeshi din Japonia a adus o mancare facuta de el, ceva cu carne de pui si salata, foarte buna, Andres&Maria, sotii din Venezuela au adus niste cornulete umplute cu branza (tare bune), Rajid din Sri Lanka a adus niste chiftele de peste (el e de la malul marii), Lei din China a adus niste cocaturi albe care aveau in mijloc carne si ierburi (cica se mananca la anul nou si numele ei in chineza inseamna un an nou si ceva cu noroc), Bash din Nepal a adus niste orez cu legume si pui cu chili (la ei se mananca mult din asta), Sorawij din Thailanda a adus niste noodles mai groase cu sos si cu pui, Qui din China a adus un fel de clatite cu carne, Natawee din Singapore a adus niste coltunasi cu carne, samd.
Eu am cumparat trei cutii a cate opt eclere rotunde, care aici se numesc “profiterole” si costa 2.99 cutia. Astea sunt asemanatoare cu ceea ce-mi facea mama cand eram mic, am explicat tehnologia de preparare care nu e complexa dar necesita multa munca. Oricum au fost foarte apreciate…
Am facut poze cu toata clasa, cand o sa le am o sa le pun pe internet in jurnal.

Dupa cursuri am plecat la internet in Redfern la mine unde am stat pana la 17. Am gasit destul de multe joburi noi, am aplicat la vreo cinci. Am primit si niste telefoane, saptamana viitoare m-am asigurat de sase interviuri, asta e record mondial pentru mine (mai ales ca sunt si programate cu o saptamana inainte).
Prima data i-am sunat eu pe agentii la care am fost ieri, mi-au spus ca interviul s-a amanat pentru saptamana viitoare, cica clientul nu a avut timp ieri sau azi sa se intalneasca cu mine. Ce sa zic, trebuie sa-i cred pe cuvant…
Apoi m-a sunat o agenta care a reusit sa-mi stabileasca o intalnire cu un client din Paramatta, e vorba de o institutie guvernamentala (NSW Police). Jobul e de DBA, si a spus ca-mi trimite prin email detaliile privind adresa, ora si data.
Un alt interviu am stabilit pentru luni la ora 14 cu o agenta in CBD pentru un post de Technical Support Consultant. E ceva cu suportul pentru un ERP, asta incluzand administrare/dezvoltare baze de date MS Sql Server.
Al patrulea interviu e pentru un post de IM/IT Officer, asta e ceva care cuprinde administrare Windows Server 2000/2003, Exchange Servers si Microsoft Sql Server. Nu am stabilit ziua, dar m-a asigurat ca sunt pe short-list si ca voi fi contactat pentru interviu in cursul saptamanii viitoare.
Pentru un alt interviu (la care nu sigura ziua) ma suna agenta luni sa-mi dea detaliile.E pentru postul acela cu Crystal Reports.
Ultimul interviu e miercuri la ora 17 la un local numit Costi’s Famous Fish si e pentru “casual staff-food & beverage”. Normal ca daca imi ofera un post acolo accept fara sa stau pe ganduri, ca vorba aceea “ce-i in mana nu-i minciuna”.

Vreau sa prezint niste aberatii de anunturi pentru joburi, cei din IT stiu despre ce e vorba, imi cer scuze pentru nespecialisti. “Sapphire Technologies” au cele mai idioate cerinte, nu am putut sa aplic la nici un job publicat de ei pentru ca pe langa faptul ca cer jdemii de limbaje si tehnologii, aproape la fiecare job cer o mie si una de certificari, fie Microsoft fie Cisco sau Oracle. Sa fie sanatosi, cand o sa platesc eu pentru o hartie care sa “certifice” cunostintele mele atunci sa gaseasca si ei persoana potrivita pentru jobul lor. Insa ceea ce mi s-a parut aberant este un anunt pentru “Senior Developer” care dupa ce ca e un contract minuscul de 1-2 luni si nici nu spun ce bani ofera, are doar trei cerinte (lucru neobisnuit la Sapphire). Daca pe prima si pe ultimele le mai inteleg (strong analyst programming exp. si preferable exp. in Bussines Intelligence), a doua cerinta mi se pare prea de tot: Commercial experience in SQL Server 2005 preferably Beta Version! Adica versiunea asta a aparut de cateva luni, cred ca mai mult de 2-3 companii nu lucreaza cu SQL 2005, daca or exista si alea…Ca sa treci bazele de date ale unei companii la o versiune noua iti ia cateva luni bune, asta nu e ceva ce poti face peste noapte. Bazele de date sunt inima infrastructurii IT dintr-o companie, totul e construit in jurul lor-programele software, serverele, retelele, deci sunt ceva extrem de important, nu te joci de-a schimbul de versiuni doar ca sa ai tu ultima tehnologie, insa ei vor experienta comerciala…Cred ca ori sunt nebuni, ori sunt idioti!
Alt anunt de data asta de la “prietenii” mei de la Greyhorn pentru postul de “MS Reporting Services Developer” are ca cerinte doua lucruri: Microsoft Reporting Services si Oracle 8i. 🙂 E ca si cand vrei sa instalezi Windows XP pe un computer Mac. Bineinteles ca s-o putea, sunt programe de emulare care se pot instala pe Mac, insa te scarpini in nas cu degetul de la picior (alta comparatie n-am gasit).
Oricum, fiecare cu pasaricile lor, le urez mult succes in gasirea persoanelor respective!

Astazi la o luna si aproape trei saptamani dupa ce am inceput lupta asta pentru gasirea unui job, statistica se prezinta astfel:
Joburi la care am aplicat: 176
Joburi la care am primit fail prin email: 28
Interviuri directe cu agenti: 9
Interviuri directe cu angajatorul: 7

Cifrele sunt seci, nu indica consumul nervos si stresul pe care il ai la fiecare interviu si pentru fiecare fail primit. Insa e suportabil, stii ca daca gasesti primul job aici, viata ta se va schimba pentru totdeauna. Pot asemana asta cu o operatie pe cord in care inima trebuie oprita pentru o scurta perioada. Sunt un pacient “in linie izoelectrica” adica aparatele care indica bataile inimii arata doar o linie. Dar operatia e in desfasurare, totul se va termina in curand, inima va porni dupa un scurt soc electric, iar pacientul va incepe o noua viata, mai buna…

Este o carte care mi-a placut tare mult, “Marile Sperante”, eu am inca aceste “mari sperante”. Ceea ce e bine e ca sunt chemat la interviuri care cu tot stresul lor imi mentin sperantele. Nu stiu ce m-as fi facut daca n-as fi fost chemat la interviuri directe si daca n-as fi vorbit cu agentii la telefon…
Si nu stiu cum ar fi fost clipele astea grele fara familia mea si zecile de prieteni, cunoscuti si necunoscuti care imi citesc aceste randuri si care imi scriu sa ma incurajeze, imi dau puterea de a merge mai departe. Multumesc, multumesc, multumesc.