2 august 2005

SUPER interviuri am avut azi!
Dimineata m-am dus la Finite IT, a agentie de recruitment situata in Australia Square in CBD. Cladirea unde au astia birourile e foarte diferita de alte cladiri findca e rotunda… Are o inaltime de 33 de etaje, eu am urcat “doar” pana la 28. Din biroul unde am avut interviul se vedea in toata splendoarea lor Opera House, Harbour Bridge si Circular Quay, chiar i-am zis agentei ca au o priveliste foarte frumoasa. Tipa mi-a vorbit despre jobul la care am aplicat, DBA la o mare institutie financiara din Australia, mi-a dat adresa de internet unde sa citesc despre ea si mi-a spus numele companiei. Chiar mi-a aratat-o cu mana, este chiar in Circular Quay, deci si mai aproape de apa…Mie numele astea pe care ei cred ca o sa aiba cine stie ce efect asupra mea nu-mi spun nimic, ca nu cunosc ce companii sunt renumite pe aici. Deci rolul e de Senior Database Administrator, in companie existand un IT team format din zece oameni. Exista chiar si un Database Administrator care este….femeie si care o sa trebuiasca sa-l ajute pe cel care se angajeaza acum deoarece cica mai are de invatat, nu se poate descurca singura caci afacerea a crescut si baza de date a luat-o razna trebuie facute schimbari majore si ea nu-si asuma sarcina asta. Sunt mirat de o femeie in domeniul asta, nu ca femeile nu s-ar descurca ca uneori se descurca mai bine ca noi, dar nu prea am intalnit femei in roluri de administrare in IT. Dar bravo lor daca sunt!
Firma asta are o problema foarte stringenta, un “merge replication” care trebuie implementat si administrat. Replicarea asta este un domeniu foarte delicat din MS Sql Server, putini se baga in asta pentru ca isi prind urechile. Oricum e un domeniu fascinant al bazelor de date, iti trebuie multa pricepere si curaj sa implementezi asa ceva la scara la care o cer ei, cu servere distribuite in toata Australia si cu un depozit central de date aici in Sydney.
Astia ma cred guru in asta, si desi i-am spus tipei ca n-am lucrat decat cu doua tipuri de replicari “Snapshot Replication” si “Transactional Replication”, nu si cu “Merge Replication” care le trebuie lor si care e cel mai greu tip dintre replicari, ea era foarte incantata ca a gasit pe cineva care sa stie sa lucreze cu tehnologia asta. Eu cu replicarea n-am avut de-a face decat in scopuri de securitate, caci replicarea este o cale foarte buna de a asigura siguranta bazelor de date, pe langa backup. La joburile precedente nu mi-a cerut nimeni sa fac asa ceva, am facut-o din proprie iniativa, sa vad si eu cum merge… In timpul interviului mi-a dat un test scris pentru ca sa-l fac acasa si sa il trimit maine prin email. Asta e cel mai dificil test despre Sql Server pe care l-am vazut vreodata, e imposibil sa-l faci pe tot fara sa apelezi la help-ul programului. Da’ e foarte frumos, l-am facut cam intr-o ora in seara asta si mi-am reamintit cu placere cum e sa lucrezi cu procedurile stocate, cu cursoarele, samd. Creierul meu se transforma in leguma daca nu ii dau hrana din asta sa digere, dar azi a primit portia pentru o saptamana.
Acum urmeaza ca agenta sa ia legatura cu clientul si sa-mi stabileasca o intalnire, daca si clientul e de acord.

Dupa interviul asta am mers acasa unde am mancat, m-am odihnit jumatate de ora si apoi am plecat in St. Leonards la interviul direct cu angajatorul, interviu aranjat de Inga. Mi-a placut la firma asta, e o firma mica dar foarte activa in domeniul serviciilor financiare, indeosebi al leasing-ului. Am spus in jurnalul de ieri ce presupune jobul, nu e mare filozofie, ba chiar cred ca o sa fie “piece of cake” daca ma angajeaza. Am discutat cu sefa de la financiar si cu tipul care urmeaza sa plece pentru ca se muta in New Zeeland unde are familia, cam o ora. Mi-au pus intrebari din cele mai diverse, atat referitoare la persoana mea si la ce am facut in precedentele joburi, cat si intrebari strict tehnice despre retele si Sql Server. Eu zic ca am raspuns bine, am vorbit chiar frumos, cu unele mici poticneli si inevitabilele blocari cand nu-mi gasesc cuvintele. Problema mea e ca atunci cand sunt intrebat ceva si vreau sa raspund pentru ca e o intrebare care ma avantajeaza si pune in evidenta o calitate a mea, in minte se formeaza rapid raspunsul care insa “nu are loc” sa iasa la fel de repede din cauza englezei, si atunci se produce “gatuirea” sau blocarea de care vorbeam. Dar pe ansamblu eu spun ca am lasat o impresie buna, astept mult de la interviul asta.
Acum ca sa fiu sincer, primul job pentru care am fost azi la interviu este mult mai bun din punct de vedere profesional, nemaivorbind de financiar. Dar nu fac nazuri, ambele sunt super slujbe.

Dupa ce m-am intors de la interviul din St. Leonards am trecut prin centru pe la Woolworths caci nu mai am ce manca. Am cheltuit o gramada de bani, mi-a scapat mana la o gramada de lucruri pe care nu m-am putut abtine sa nu le cumpar. Cumparaturile au constat din deja obisnuitele conserve de ton (10 bucati caci erau la reducere, cu doar 1 AUD), paine, cartofi, orange juice, nutella 750 gr la 5.98 AUD(nutella asta de aici e tare buna, am terminat borcanul precedent si nu mai pot fara ea dimineata), branza topita la 2.29 AUD, o punga de pop corn 100 gr la 2.37 AUD, chipsuri Smiths 250 gr la 1.88 AUD, sase sapunuri la 2.48 AUD, gilette pentru barbierit 10 buc la 5.99 AUD, 6 oua la 1.92 AUD si o punga de morcovi la 1 kg cu 1.88 AUD. M-am uitat cu jind la cutiile de Tim-Tam (biscuiti cu ciocolata) dar nu se poate, copilul din mine trebuie sa-l inteleaga pe maturul tot din mine ca nu isi permite deocamdata astfel de delicii. 🙁

Am mai avut azi si doua interviuri telefonice cu agenti, pentru DBA. Urmeaza sa ma contacteze ei daca e cazul sa stabilim un interviu. In plus m-a cautat si o tipa de la o slujba de “data entry” la care am aplicat ieri dar m-a sunat in timp ce eram la interviu si mi-a lasat un mesaj vocal. Am sunat-o eu dupa aceea dar cica nu era la birou. O o sa mai sun maine.
Tot azi mi-a raspuns si seful departamentul IT de la Toyota Financial Services, a fost un raspuns scurt si sec cum ca politica firmei este sa nu angajeze voluntari in departamentele tehnice. Foarte amabili, recunosc, mi-a urat chiar si succes in gasirea unui job…

Cand m-am intors de la interviu din St. Leonards care este situat in North Side, in tren am fost controlati toti calatorii de o patrula de politisti (se numesc de fapt “transit officers”). Mie mi-au cerut cartela magnetica (biletul) si concesion card-ul pentru ea (caci e la jumate de pret), dar cuiva din fata mea iau verificat si bagajul, un rucsac care arata mai jerpelit. Astia nu se joaca cu securitatea, am citit ca in momentul de fata sunt 600 de “transit officers” care patruleaza in statiile de tren sau in trenuri in Sydney, cica “pentru siguranta dumneavoastra”. O parte din ei sunt imbracati obisnuit, nu-ti dai seama ca-si fac treaba, dar cei pe care ii vezi in statii iti dau intr-adevar un sentiment de siguranta.

In Sydney azi a fost o temperatura in jur de 21-22 de grade, cu mult soare, si un cer fara pic de nori. Sper sa tina vremea asta, asta e tipul de vreme care imi place.
Sunt obosit acum si e de abia 9 seara, o sa ma culc devreme asta seara. Maine dimineata ma duc la scoala si apoi din nou la internet sa aplic, sa aplic, sa aplic.

In rest rezist bine la presiunea asta, caci e destul de presant si stresant sa alegi dupa joburi, sa vorbesti la interviurile de la telefon sau la cele directe si sa convingi ca esti cel mai bun pe postul ala. E ca la un joc de poker, stii ce carti ai, poate nu sunt cele mai bune, dar privesti senin si zambitor in ochii jucatorilor de la masa si mizezi tot ce mai ai cerand inca o carte. Poate e cea care iti mai trebuie sa castigi…

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.