21 august 2005

M-am trezit la 8 (lucru neobisnuit duminica) si dupa ce am mancat am plecat spre Campsie. Am gasit in White Pages Biserica Ortodoxa Romana Sf. Maria care se afla la adresa 64 Linthorn Ave. Crydon Park. Aveam doua posibilitati, ori sa merg cu trenul pana la statia Crydon si de acolo pe jos, ori pana la statia Campsie (pe o alta linie) insa si de acolo trebuia sa o iau pe jos. M-am uitat pe harta si distanta mi s-a parut mai mica de la Campsie…Am tot mers vreo cativa kilometrii buni pana la biserica, dar nu-i o problema caci azi a fost o vreme superba.
Am ajuns pe la 10.15, slujba incepuse dar erau putini oameni. Pe parcurs s-a umplut biserica, bineinteles ca toti erau romani. Mi-a placut bisericuta aceea, este destul de mica dar are un altar foarte frumos din lemn sculptat si niste picturi/icoane foarte frumoase. Iar preotul avea o voce cu adevarat remarcabila si a tinut o predica foarte interesanta. Ceea ce am remarcat este ca la partea cu “sa ne rugam pentru conducatorii tarii noastre” el a spus “sa ne rugam pentru poporul si conducatorii Australiei”. Biserica asta apartine de Patriarhia Romaniei, e recunoscuta de ea deci teoretic statul roman plateste salariul acestor preoti. Oricum m-a surprins in mod placut ruga asta.

Eu nu prea sunt dus la biserica si recunosc asta, ar trebui sa ma duc mai des sa ma intalnesc cu Dumnezeu. Intotdeauna cand ma duc intr-o biserica ortodoxa nu pot sa nu remarc faptul ca pe icoane sau pictati pe pereti, toti ingerii, arhanghelii, heruvimii, insasi Isus si Maica Domnului, nu zambesc. Au cel mult expresii neutre, insa majoritatea sunt incruntate…Nu stiu daca si-a pus cineva problema asta, cred ca o sa intreb odata un preot, trebuie sa existe o explicatie. Sau poate ca nu…

Dupa slujba m-am intors inapoi pe acelasi drum, numai cand mergi atat de mult intre doua puncte iti dai seama de distantele de aici. Pana acum, la toate interviurile sau intalnirile la care am fost, am ajuns lejer cu trenul. Insa trenul nu ajunge oriunde si nici chiar autobuzul nu ajunge peste tot. O masina este indispensabila in Australia numai ca nu este ceva pe care sa ti-o iei din prima luna de cand ajungi aici decat daca ai venit cu ceva bani. Dupa ce ai un job stabil, este un “must”, masina iti da mobilitate, libertate si timp castigat. Insa chiar si atunci, daca ai transport in comun aproape si daca nu faci mai mult de o ora pana la servici, este mult mai economic sa folosesti transportul in comun si in special trenul pentru job. Desi sunt pareri impartite si din punctul asta de vedere, unii prefera sa dea un ban in plus si sa mearga lejer in masina lor fara inghesuiala din tren la ore de varf (dimineata dar mai ales seara), insa iar depinde daca langa locul de munca ai sau nu parcare caci daca lucrezi in CBD parcarile sunt si scumpe si rare.

M-am intors acasa si am mancat, mi-am cumparat de jos o portie de carfofi prajiti cu un fel de cremwurst la 4 dolari amandoua. Apoi am plecat in Kings Cross la internet unde am stat pana la ora 19. Mi-am pus jurnalul pe site, am vorbit pe messenger cu ai mei si am citit/raspuns pe forum la emigrare.info.

Nu o sa-mi transform jurnalul intr-un loc de unde sa raspund unor oameni care au spus niste neadevaruri si m-au catalogat intr-un anumit fel, fara ca macar sa ma fi cunoscut. Vreau doar sa spun ca sa nu creada nimeni ca daca imi citeste jurnalul poate spune ca ma cunoaste, ca stie ce fel de om sunt. Si nu poate nimeni sa ma judece, doar Dumnezeu are puterea asta. Primesc criticile, insa sa fie intr-un limbaj normal, prietenesc, fara ofense sau jigniri gratuite, sa nu mi se vorbeasca de sus doar pentru ca am indraznit sa nesocotesc niste sfaturi care sunt sigur sunt bine intentionate dar poate ca nu mi se potrivesc sau e imposibil sa le pun in practica in situatia actuala.

Eu am avut curajul sa scriu jurnalul asta, am curajul sa fiu sincer si sa prezint tot dar absolut tot ce traiesc aici, asta insemanand si aspectele mai putin pozitive. Trebuie sa reamintesc ca nu este usor sa-l scriu, ca uneori sunt atat de suparat de la failurile/esecurile pe care le primesc, incat n-am nici un chef sa scriu despre nimic. Nemaivorbind ca punerea lui pe internet ma costa timp si bani…Dar il scriu pentru oameni, vreau sa prezint tuturor ceea ce vad eu aici, cu ochii mei si cu intelegerea mea. Si daca si o singura persoana gaseste ceva util in el, daca am reusit sa ajut pe cineva astfel, asta imi este cea mai mare rasplata pe care o pot avea.
Dupa ce voi gasi job consider ca s-a incheiat datoria mea de a prezenta primii pasi din viata unui emigrant in Australia, de atunci incolo este viata mea privata care ma priveste doar pe mine si eventual pe familia si pe prietenii mei.
Bineinteles ca pana la integrare mai e cale indelungata, dar dupa ce are primul job depinde de fiecare cat de serios, de profesionist, de cinstit si de muncitor este.

Cand eram in Romania, cineva mi-a spus odata ca sunt un idealist, ca uneori vad lumea cu ochi de copil. Cred ca in momentul in care incetam sa fim copii, incetam sa visam cu ochii deschisi, atunci incepem sa murim. Si ne trezim de tineri batrani sufleteste, inchisi in lumea noastra mica din care nu iesim pentru ca “riscul e prea mare”. Alegem ceva usor, comod, ne e teama sa ne asumam riscuri sau raspunderi care sa ne conduca spre mult dorita liniste, implinire si fericire.
Eu am venit in Australia nu pentru bani, am venit pentru viata de aici, pentru linistea interioara si pentru pacea sufleteasca pe care mi le ofera. Nu judec oamenii dupa locul unde stau, cati bani, ce masina sau cate diplome au. Nu-i judec nici dupa meseria, religia, gradul de inteligenta sau nivelul social la care sunt. Aveam cand lucram la banca, o femeie de serviciu (ii spuneam tanti Florica) care in fiecare dimineata dupa ce-mi golea cosul de gunoi imi ura o zi buna iar eu ii spuneam “saru-mana”. Eu eram informatician (cu “mare” functie de director IT) iar ea femeie de serviciu (avea 8 clase), dar inainte de toate eram oameni si ne respectam.
Ceea ce vreau sa spun este ca in primul rand conteaza omul, calitatea lui, am prieteni din cele mai diverse clase sociale, de diferite etnii, toti imi sunt prieteni pentru ca ii respect si ma respecta.

Australia nu e o societate ideala, nu e raiul pe pamant. Insa e societatea cea mai apropiata de sufletul meu, de structura mea interioara, in aceasta tara se oglindesc cel mai bine idealurile si conceptiile mele despre lume si viata.
Si poate ca luminile orasului inca ma orbesc, poate ca nu sunt cel mai bun si mai obiectiv observator al vietii Australiene, insa acesta e jurnalul meu personal, e ceea ce cred eu, nu e nici publicatie publicitara, nici documentatie oficiala pentru emigrare si nici Sfanta Scriptura. Cititi-l asa cum este (take it as is) si actionati dupa cum va dicteaza constiinta.

Add a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.