23 august 2005

La ora 10 dimineata am fost la interviul pentru “Junior VB/SQL Developer”, interviu direct cu clientul. A fost un interviu foarte important pentru mine pentru ca e vorba de Credit Suisse First Boston, asta o una din cele mai mari grupuri financiare ale lumii. E bine inainte de fiecare interviu cu clientul sa faci o documentare cu privire la compania respectiva, eu caut informatii pe internet si mi le printez iar seara sau inainte de interviu le citesc si extrag niste date. Asta ne-a invatat la scoala de la AMES, angajatorul se simte magulit ca te-ai documentat despre el, ca ai facut o cercetare despre afacerea lui. Pentru Credit Suisse Group am memorat niste cifre de afaceri zic eu de impact (grupul manageriaza 427 mld AUD global si 20 mld AUD in Australia) si “i-am lovit” cu ele la momentul oportun, asa…ca din intamplare. Ce sa zic, a fost un interviu de o ora, mi-a mers gura, engleza, foarte bine. Poate si pentru ca imaginea pe care o aveam in fata era pur si simplu superba, eram la etajul 32 al cladirii negre din otel si sticla situata chiar in Circular Quay (daca va uitati aici la cladirile din pozele din Circular Quay, o sa o vedeti este cea neagra din fata).
Inainte de a veni IT Managerul si Project Managerul cu care am discutat, am fost singur in camera aia in care tot peretele din fata era din sticla, de acolo vedeam drept inainte cheiul pentru feribot-uri, in dreapta Opera House iar in stanga Harbour Bridge. Apa verde se vedea atat de frumos de sus, oamenii pareau niste furnicute, iar feriboturile se miscau ca niste coji de nuca lasand in urma o dara alba de spuma.

La interviul asta, un singur lucru a fost mai “neplacut”, la sfarsit i-am intrebat ce perspective de promovare/avansare ofera pozitia asta de “junior”, dupa ce tot interviul batusem moneda pe “vreau sa pornesc o cariera aici in compania asta”. Asa mi-a spus agentul, lor le place sa-si formeze oamenii, ca toti care au inceput cu contract pe 3 luni ori li s-a prelungit contractul ori au fost angajati permanent. Am primit un raspuns sec (de la IT Manager, o tipa asiatica care nu zambea deloc) cum ca contractul este pe 3 luni si nu pot face nici o previziune despre ce va fi dupa. Fair enough, dar mi s-a parut cam repezit modul cum a fost spus. Sefa asta mi s-a parut extrem de rece de cand a intrat in camera si pe toata durata interviului in timp ce Project Managerul, un britanic, l-am simtit mai aproape, era mai destins si uneori zambea.

Apoi am fost la AMES, am mai aplicat pe internet (destul de slab azi, doar doua joburi noi) iar apoi am mancat in centru (ciuperci&legume&pui marinat cu garnitura de orez&ou&legume : 7.50 dolari).
La 14.00 am fost in Sydney Central Police, acolo aveam interviu pentru jobul de DBA din Paramatta Police Station. De la poarta m-a preluat o tipa care e Project Manager si cu care am sustinut interviul. A trebuit insa sa trec printr-un filtru electronic, sa semnez intr-un registru si sa port un ecuson de vizitator. Dupa ce ne-am plimbat 5 minute prin cladire ca sa gasim un birou liber si n-am gasit, ne-am intors din nou la receptie si am stat pe doua scaune unul langa altul. Tipa nu prea m-a intrebat lucruri tehnice, mai mult a tinut sa-mi explice care sunt relatiile de munca din departamentul ei si din departamentele IT din sectiile de politie, sa afirme cu putere ca ea este SEFA, ca nu am voie sa dau drumul la nimic pana nu primesc OK-ul ei. Cica am voie sa gresesc doar o data, apoi ne spunem la revedere… Ca daca am ceva de intrebat o intreb pe ea, insa ea o sa fie ocupata, trebuie sa o bat la cap, da’ nu prea mult ca sa nu o stresez…Mi-a facut o schema cu sistemele din departament, mi-a incercuit partea de care ar trebui ma ocup eu (datacenter-ul) si mi-a scris programul de lucru (8.30-15.30) subliniind insa ca daca ajung dupa ora 10, degeaba mai vin ca oricum imi taie ziua. Bai da’ comunista mai e asta!
In timpul asta se juca cu telefonul meu mobil, ca “l-a reperat” cand mi l-am pus in cosulet ca sa trec prin aparatele alea. Ca ce frumos e, ca ce micut, ca de unde il am, ca vrea si ea…In ciuda duritatii pe care o afisa si pe care voia sa dea impresia ca o are, era ca un copil mare, am simtit-o imediat ca se ascunde in spatele unui zid.

La ambele interviuri a ramas ca o sa aflu raspunsul prin agentul care ma reprezinta, pentru ca mai au candidati de intervievat. Oricum si azi au aparut anunturi pe site-uri de joburi pentru ambele pozitii, deci inca se recruteaza, iar tipa de la politie mi-a spus clar ca tocmai saptamana viitoare vor lua o decizie. Deh, posturi guvernamentale, de ce sa se grabeasca?
Apropos de posturi guvernamentale am dat luni telefon la “Lane Cove Council” sa-i intreb de “sanatate”. Am vorbit cu HR Managera despre aplicatia mea pe postul de “IT Officier”, iar tipa mi-a spus ca e un proces indelungat, ca au primit multe aplicatii si ca la mijlocul lunii septembrie incep interviurile…Aha, deci atunci incep interviurile care dureaza pana la mijlocul lui decembrie, apoi vine vacanta de vara pana la sfarsitul lui ianuarie, apoi probabil iar o serie de interviuri cu cei selectati pe short-list, apoi dezbaterile aprinse despre “the right candidate”, iar la anu’ pe vremea asta se fac angajarile. Am exagerat in mod voit, dar ideea e ca astia din guvern, la orice nivel ar fi, nu se grabesc in nimic, cred ca se ghideaza dupa principiul “noi muncim nu ne grabim”. Si de ce s-ar grabi, au un program super lejer, au doua luni pe an liber de sarbatori oficiale (insumate ca numar de zile), au un salariu bunicel si nimeni nu tipa la ei cand o dau in bara.

Maine am trei interviuri directe cu angajatori, dimineata cu tipii de la Epicor (o firma de software) care o sa ma testeze sa vada daca sunt “stress proof”, iar la ora 14 cu o companie farmaceutica din Nord Ryde pentru “Bussines System Analyst-Crystal Reports Developer”. La 17 trebuie sa fiu in “The Rocks” pentru un interviu de barman, asta o sa fie o schimbare ca m-am saturat sa vorbesc la interviuri doar de IT.

Cand asteptam in statie la autobuz in Central ca sa ma duc pana la interviul de la politie, vine o adolescenta la mine si-mi cere doi dolari, cica si-a uitat portofelul si n-are bani sa se intoarca acasa cu trenul. Ce sa fac, i-am dat, poate chiar n-avea bani de tren, insa imi venea sa o intreb totusi cu ce a venit dimineata in city daca n-a avut portofelul cu ea… Pentru mine acum, doi dolari inseamna ceva, insa tipa n-avea de unde stii ca eu sunt mai sarac ca ea, m-a judecat dupa costumul negru, camasa si cravata pe care le purtam (aratam ca un bussines man si cu mapa mea neagra in mana).

Azi am primit failuri masive pe email, cred ca au fost vreo 5-6. Un fail dragut am primit de la “Hilton Sydney”, am aplicat saptamana trecuta pentru part-time receptionist, care imi spun ca “….We received a surprisingly large number of responses for this position, which made our choice very difficult. We regret to inform you that in this instance your aplication has not been succesful….”. Mai ce bataie e pe posturile astea de receptionist, stau baietii pe internet “day and night” si asteapta sa apara ceva ca sa se napusteasca cu CV-uri asupra bietilor superviseri de la Hilton Hotel.
O situatie interesanta este cu un fail pentru postul de DBA la care am fost la interviu azi la politie. Din greseala am aplicat pentru acelasi post insa la doua agentii diferite. O agentie m-a propus pentru job, mi-a aranjat intalnirea cu angajatorul iar cealalta imi trimite fail ca “nu sunt strong enough”. Dumnezeu sa-i mai inteleaga…

Trebuie sa scriu o telegrama parintilor in Romania: “Aici sunt cei mai buni oameni din lume. STOP. Dar sunt si cei mai nebuni. STOP. Cred ca o sa ma obisnuiesc cu ei. STOP”.