23 iulie 2005

O zi de sambata in care am fost la internet in Kings Cross unde am pus pe internet in jurnal zilele de luni pana vineri. De obicei le puneam la 3-4 zile dar saptamana asta n-am avut timp, am fost ocupat cu interviurile si cu cursurile la AMES. Mi-ar place mie sa am zilnic acces la internet si sa-mi pot pune paginile in jurnal dar n-am bani pentru asta…Si in saptamanile astea nici timp nu o sa am. De fapt, nu cred ca are asa mare importanta sa se stie ce fac eu zilnic, adica sa existe un decalaj mic intre ziua curenta si cea pentru care apare informatie in jurnal, pentru ca unul din motivele pentru care scriu acest jurnal este pentru a oferi informatie pentru cei ce vor veni. Nu persoana mea e importanta, ci prin ce trece un emigrant, cu ce probleme se confrunta, care sunt greselile pe care le poate face, etc. Sunt si eu om, poate uneori gresesc in aprecieri sau iau decizii gresite, poate ca unele din sfaturile mele sunt eronate, insa fiecare trebuie sa gandeasca singur, sa se puna in pozitia mea si daca el considera ca intr-o anume situatie ar fi procedat altfel, poate mai bine, e liber sa o faca. Intr-un cuvint cei ce vor emigra in aceasta tara, sa treaca prin filtrul ratiunii aceste scrieri si sa extraga ceea ce e relevant pentru profesia sau personalitatea lor.

Am citit pe forum o parere cum ca cei de aici din Australia ar ascunde unele aspecte mai putin placute ale vietii de aici pentru ca ar strica “imaginea” frumoasa despre ei sau despre tara aceasta. Eu n-am evitat niciodata sa scriu si despre lucruri mai putin placute, unul dintre ele fiind presiunea imensa a cautarii unui job. Am avertizat ca iti trebuie un nivel al englezei mai ridicat decat ceea ce ofera un simplu examen. Insa firea mea nu este cea a unui tip care “cauta nod in papura” cu orice pret, care vede partea goala a paharului. Imi place sa vad partea buna a lucrurilor, sa fiu optimist si sa sper. Se spune ca “speranta este chintesenta iluziei umane, in acelasi timp sursa celei mai mari puteri si a celei mai mari slabiciuni”. Imi place definitia asta, e foarte profunda si cred ca cel putin mie mi se potriveste perfect. N-am trait mult, am doar 31 de ani, insa am avut si eu esecuri si dezamagiri, stiu ce insemna durerea si suferinta, stiu cum e sa fi jos de tot si sa te simti singur, gol in interiorul tau. Probleme, greutati au fost, sunt si vor mai fi, nu trebuie sa ne opreasca din drumul nostru. Un om de succes, cineva care reuseste in viata, nu este neaparat cineva foarte destept, nu e un geniu, ci e o persoana normala, nici mai inteligenta nici mai putin isteata ca mine sau ca tine; este insa un om care persevereaza, care cade si se ridica, care invata din esecuri. Poate ca nu voi avea norocul sa lucrez din prima luna in domeniul in care m-am pregatit si in care am experienta, in meseria pe care o iubesc, dar nu-i nimic, va veni si ziua in care voi face ceea ce-mi place, ziua in care ma voi duce la servici nu pentru ca sunt platit ci pentru ca ma simt bine acolo caci eu nu pot sa traiesc fara calculatoarele mele, fara programele mele, fara bazele mele de date. Cand vezi ca toti colegii vin la servici, numarul conexiunilor cu baza de date creste, traficul prin retea se mareste, filialele din tara se conecteaza si incep sa factureze, imprimata se aude scotand rapoartele de dimineata, contabilitatea scoate balanta lunara, toate asta supervizate de tine, rapoarte care au codul tau in spate, programele tale care functioneaza, baza de date peste care “stapanesti” si de care raspunzi cu capul, toate astea se constitue intr-o uriasa satisfactie profesionala pe care nici un salariu din lume nu o poate inlocui.
Daca simti astfel si daca calitatile tale sunt si recompesate printr-un salariu bun, adica cu acei bani iti poti permite sa-ti platesti facturile, sa cumperi mancare buna, sa-ti cumperi hainele in care te simti tu bine, nu dupa care sa fi judecat, sa te bucuri de viata mergand in concedii frumoase, avand si o masina buna, toate acestea inseamna “a good life”. In Romania se prea poate sa ai toate acestea, adica sa ai o viata buna, insa nu vei putea niciodata sa cumperi civilizatia, curatenia, modul de a fi al oamenilor de aici. Poate ca par dure cuvintele mele, poate ca romanii se simt ofensati de ele, insa acesta este adevarul, nu suntem civilizati, nu avem o cultura a muncii, ne gandim doar la noi, noua sa ne fie bine, ce conteaza ceilalti….De aceea persoanele cu deficiente din Romania stau inchise in casele lor pentru ca nu pot iesi pe trotuare sau frecventa magazine, din aceasta cauza copii nostri primesc o educatie care are la baza banul obtinut cu orice pret, prin orice mijloace, de aceea parintii nostrii care sunt pensionari se sting inainte de vreme uitati in casele lor, neavand bani sa iasa in lume, chinuiti de suferintele unor boli pe care un sistem sanitar corupt nu e in stare sa le aline. Esti furat zilnic fara nici cea mai mica rusine la cumparaturi, la chirie, la energie, la intretinere, la benzina, la plata taxelor exagerat de mari. Platesti incompetenta si indolenta unor functionari publici care ar trebui sa fie la picioarele tale. Am vazut aici ceva ce nu voi vedea in Romania nici peste 50 de ani: un barbat in carucior a urcat in tren, caci exista acces peste tot pentru carucioare incepand cu lifturile care te coboara pe peron samd, si imediat cel care sta pe peron si ridica steguletul si fluiera pentru ca trenul sa inchida usile si sa plece, a venit de la 50 de metri alergand si l-a intrebat “You are all right sir?” adica “sunteti in regula domnule?”, apoi a iesit din tren a ridicat steagul si a fluierat ca trenul sa poata pleca. Asta inseamna civilizatie, asta insemna respect si grija fata de semenul tau, asta inseamna munca bine facuta. Am citit pe forumul de emigrare exemplul unui tanar care s-a oprit in mijlocul trotuarului sa-si lege sireturile de la adidasi si imediat cineva l-a intrebat daca se simte bine. Cum vi se pare asta?

Asa ca dragilor sa nu-mi spuna nimeni ca tara asta nu e buna si ca are si “nu stiu ce parti negative nespuse de cei de aici”. Poate ca o avea, eu nu le-am dat atentie pentru ca oricum sunt irelevante in oceanul de lucruri bune pe care le are.
Si poate ca si alte tari au o asemenea cultura a respectului fata de om, sunt civilizati si se bucura de binefacerile unei societati dezvoltate economic. Insa australienii cu modul lor de a fi, adica super relaxati si saritori, cu vremea superba, cu tara lor cu o geografie unica – si dau exemplu ca azi in Sydney pot sa ma prajesc la soare pe o extraordinara plaja, maine ma pot duce sa schiez in Blue Mountains, poimaine sa alerg cu un 4X4 printre dunele desertului australian iar in ziua urmatoare sa fac scuba diving la marea bariera de corali culegand scoici de pe fundul oceanului – deci tot ce inseamna Australia sunt unice in lume si fac din acest colt de planeta un loc in care sa traiesti cu adevarat.
Cand am fost la o terasa in Darling Harbour la o bere cu prietenii mei de aici si cu un prieten “de la doi pasi” din New Zeeland, aveam in fata noastra steagul australian si chiar daca nu sunt cetatean al acestei tari il priveam cu admiratie cum flutura la inaltime. Ma simteam mandru ca sunt in aceasta tara. Puteti intelege asta?