3 noiembrie 2005

Pe la 10.30 dimineata am plecat la Blacktown la d-nul Cornel sa-i rezolv o problema la computer. Era o problema destul de serioasa, il putea costa sute sau mii de dolari…Cand se conecteaza la internet (prin dial-up) e schimbat numele userului, nu i se mai cere parola contului (e pusa “by default”) iar numarul de telefon al furnizorului de internet e unul necunoscut, format din multe cifre. Am citit de chestia asta, la vizitarea unor pagini pe internet se pot executa scripturi malicioase care iti schimba setarile din conexiunea dial-up (din Control Panel->Dial-up Conection). Partea tragica este ca atunci cand se conecteaza la internet computerul formeaza un numar din “Insulele de Cocos” (adica ceva exotic, far, far away….) iar cand iti vine factura de telefon fix…surprize, surprize! Eh, nimic deosebit, doar niste zerouri in plus. 🙂
Si-mi spunea d-nul Cornel ca-i merge mai prost internetul…Pai e de mirare? El zice ca doar de o zi s-au schimbat setarile astea, stai sa vedem factura de telefon…

I-am sters vechea conexiune, am dat telefon la AAPT (furnizorul de internet) si am aflat numarul necesar pentru a se conecta; am creat apoi o noua conexiune folosind userul si parola corecte. In plus cei de AAPT au spus ca vor restrictiona telefonului fix la numere “overseas”.
Ar fi trebuit sa-i instalez si un antivirus sa-i scanez sistemul dar nu am…Da’ o sa fac rost si o sa-i curat omului PC-ul, ca nu-mi place sa fac treaba pe jumatate.

Inainte de treaba asta am fost cu familia d-nului Cornel la Pizza Hut. Pentru 25 de dolari am mancat si am baut trei persoane atat cat am putut. Ce mi-a placut e ca-ti poti alege mai multe felii de pizza, de cate feluri doresti, de cate ori vrei. Nu mai spun ca aveau inghetata, prajituri si sucuri la discretie (te duceai la dozator si-ti umpleai paharul).
Imi amintesc ca in Romania, am vrut sa-mi duc odata o prietena la Pizza Hut din Universitate, ea mi-a spus ca “Nu-i nevoie, e prea scump acolo…”. Aici a manca la McDonalds, KFC sau Pizza Hut e un lucru normal, daca vrei poti sa mananci in fiecare zi la un restaurant (junk food sau health food, depinde cat vrei sa traiesti) fara sa te gandesti ca nu vei mai avea bani sa-ti platesti intretinerea.

Aici mancarea este cea mai mica grija a unei persoane, astia se gandesc cum sa manance cat mai diversificat si mai sanatos. Noi Romanii care am emigrat aici pastram obiceiul de a ne face mancare acasa, dar putini Australieni se deranjeaza sa gateasca altceva decat popcorn, si ala bagand o punga cu boabe in cuptorul cu microunde. Din mai multe discutii, am inteles ca Australiencele “nu prea le au” cu gatitul, nici nu le place si nici n-au chef de fineturi in materie de arta culinara. E clar, tot cu o romanca o sa ma insor! 🙂 Desi…tot eu o sa fac mancare mai buna ca ma si pricep, si imi si place sa gatesc. : P

In alta ordine de idei, pantofilor de 50 de dolari pe care i-am luat acum o luna si ceva de la Payless Shoes le-a crapat talpa…Astia sunt niste bocanci masivi, singurul lucru care se putea rupe era talpa care dupa parerea mea e prea rigida, nu are mai deloc flexibilitate. M-am dus la magazin cu chitanta (ca le pastrez) sa vad cum reactioneaza in Australia vanzatorii din magazinul de unde ai cumparat ceva ce s-a stricat. Pe chitanta nu scria nimic de garantie, se spunea doar ca daca te razgandesti poti aduce produsul inapoi in 30 de zile, in aceiasi stare in care l-ai cumparat (original condition). Ce o insemna asta nu stiu, ori sa-i aduci inapoi nepurtati ori sa arate ca si noi?
Dupa ce am intrat in magazin, am intrebat vanzatoarea de garantia pantofilor. N-a vrut sa-mi zica, m-a intrebat daca am vreun motiv sa intreb asta; i-am spus ca da, am cumparat acum 41 de zile o pereche de pantofi carora le-a crapat talpa. I-am aratat apoi crapatura, mi-a cerut chitanta si m-a intrebat daca vreau banii sau alta pereche. Nici un comentariu, nici o privire urata, chiar era toata numai un zambet…Mi-am ales alta pereche, m-am descaltat de cea stricata, am predat-o si am iesit din magazin incaltat cu o pereche de pantofi noi, nouti! Bineinteles ca am primit o alta chiatanta, cu data de azi.
Am vorbit cu un prieten de la servici despre asta, mi-a spus ca era normal sa se intample asa. Daca nu voia sa-mi dea banii sau sa-mi schimbe perechea, puteam face o plangere la Office For Fair Trade iar astia puteau obliga magazinul sa ma despagubeasca.

Vedeti, lucrurile astea marunte te fac sa te simti bine in tara asta, faptul ca esti tratat cum trebuie, ca legea e facuta pentru a fi respectata, ca exista respect fata de client. Poate ca unora nu le pasa daca sunt tratati ca niste saci de cartofi in autobuz, ca unii vanzatori sunt tafnosi si nesimtiti, ca odata ce ai avut nenorocul sa cumperi un produs de proasta calitate trebuie ori sa-l repari tu ori sa-l arunci daca s-a defectat/stricat/rupt. Nu mai spun daca iti botzesti masina ai “sansa” sa ti-o repari “rapid” la un service care isi bate joc de reparatie daca nu dai ceva, ca in unele spitale n-ai nici o sansa sa te internezi daca nu dai spaga. Imi amintesc si de apa galbuie care curgea la robinet, si de frigul sau lipsa de apa calda din casa natala cand mergeam de sarbatori sa-mi vad parintii, de mizeria care era pe strazi si pe trotuare cand ploua sau se topea zapada, de…..Nu are rost sa mai continui, nimic din lume nu ma poate convinge sa ma intorc si sa traiesc in tara aia.
(………………………………………………………………………………………….)
Ma simt excelent aici, chiar daca n-am inca un job in domeniul meu. Intreba cineva pe emigrare.info daca celor care au emigrat le pare rau ca au facut asta, daca regreta ceva. Cred ca am mai spus asta dar o mai zic odata, singurul lucru de care imi pare rau este ca n-am venit mai deveme aici…Sigur ca imi e dor de cei din Romania, insa dupa ce o sa-mi iau computer si o sa-mi pun internet+web cam, distanta nu o sa mai para atat de mare comunicand aproape zilnic. Si apoi, o sa mai vizitez Romania, nu ma pot rupe total de acea tara.

Ceea ce conteaza e ca sunt sanatos, ma simt bine si am incredere in viitorul meu in tara asta. Diferenta majora fatza de viata din Romania si cea de aici este lipsa stresului privind ziua de maine. Ma trezesc in fiecare dimineata bine dispus pentru ca ma gandesc ca e o problema de timp pana cand voi fi fericit aici. Ma trezeam si in Ro bine dispus dar cand ieseam la strada imi pierea buna dispozitie. Acolo lipsa de orizont, senzatia de sufocare si de inchis intr-un sistem corupt/mincinos/imobil era foarte greu de suportat.
Am avut la un moment dat in Romania trei joburi in acelasi timp, plecam dimineata la 7 de acasa si ma intorceam la 10 seara. Mi-am zis ca trebuie sa incerc toate posibilitatile de a reusi in tara mea, de a-mi cladi un viitor acolo. Numai ca desi munceam pe bani frumosi (raportat la salariile de acolo) acest venit nu-mi era de ajuns decat sa traiesc la limita decentei. Casa, masina, lucruri frumoase, calatorii…maybe next life…Si chiar daca aveam toate acestea, tot nu puteam fi fericit in acea tara. De ce? Serviciile publice, mentalitatea, oamenii…

Deci intrebarea “daca regret ceva?” este in acelasi timp si o intrebare retorica, pentru mine e clar ca nu regret nimic. Am eu alte lucruri pe care le regret din viata mea insa astea n-au legatura cu emigrarea si cu Australia.
Si daca cineva nu intelege toate aceste lucruri, nu pricepe cum e sa n-ai mai nimic si totusi sa te simti bine (dar nu pentru ca esti multumit cu starea asta de fapt ci pentru ca stii ca vei avea tot ce-ti doresti-si asta nu intr-o viata de om) il invit aici, sa stea doar o luna in societatea asta. Va vedea ca “pretul” platit pentru emigrare este prea mic, ca toate aceste luni “pierdute” pana a intra in sistem merita efortul si ca departarea de parinti/frati/surori/prieteni/iubite e suportabila cand stii ca vei putea sa-i ajuti sa aiba o viata mai buna acolo sau sa-i aduci aici.

Imi spunea un prieten de aici ca cea mai mare realizare a unui Roman este ca sa ajunga aici, Australia si New Zeeland avand cele mai dificile si complicate sisteme de acordare a vizei de resedinta (Permanent Residence). Sistemul Canadian de emigrare e o dulce relaxare comparativ cu “chinul” de a a aplica, a demonstra eligibilitatea, a astepta si a obtine viza pe pasaport pentru Australia. Din cate am inteles, New Zeeland are niste conditii si mai restrictive, ei nu-ti recunosc experienta de munca decat daca ai lucrat la companii multinationale…
A fost greu sa obtin mult dorita viza (tipic pentru mine), e greu pana am sa am un job in IT, dar apoi gata, am iesit la liman. Deja se vede tarmul…

Inca o data subliniez (a cata oara?) ca jurnalul asta este doar experienta mea personala, nu inseamna ca aici in Australia un emigrant trebuie sa treaca prin tot ce am trecut eu. Patru luni de cautat job si o luna si ceva (pana acum) de munca necalificata nu sunt etape obligatorii ale integrarii. Am prieteni si cunoscuti care au gasit un job in domeniu dupa doar o saptamana de aplicat, altii dupa 2-3 saptamanani, o luna, regula pare sa fie sa gasesti rapid o slujba (vorbesc de IT). Eu, ca de obicei in viata mea, am parte de “hard way”. 🙁

Add a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.