3 septembrie 2005

Am plecat pe la 11 din Redfern cu masina d-lui Eugen, un roman pe care l-am intalnit la biserica. El e prieten de familie cu sotii Cornel si Mariana si ne-am dus impreuna la un restaurant din Blacktown. Asta de numeste “Bungarribee” (cred ca e un nume aborigen) si e raiul mancarurilor. De fapt e un club, la parter sunt jocuri de noroc (poker machines, slot machines, samd) iar la etaj este restaurantul. La intrarea in club d-nul Cornel a platit pentru toti (ca el facea cinste), 13 dolari de persoana si 10 dolari pentru copii. Si acum vine partea interesanta: puteai sa mananci si sa bei oricat! Cred ca n-am mancat in viata mea atat de mult, mi-am umplut farfuria de trei ori asta fara sa socotesc desertul si inghetata…Principiul era ca tu te plimbai cu farfuria si iti puneai absolut tot ce doreai din zecile de feluri de mancare aflate in tavile fierbinti. Am mancat cartofi prajiti (chips), chiftele, friptura de porc, de vita si de miel, noodles, orez prajit, cartofi la cuptor (intregi), legume (porumb, brocolli si alte “specii” necunoscute dar bune), creveti (prawns), caracatita (octopus), midie (mussels), peste (un fel de salau), dovleac dulce, budinca, jeleuri, prajituri, tort si inghetata. De baut am baut schweepes si pepsi. In doua ore cat am stat acolo, “am bagat” in mine atata mancare cat n-am macat nici la o nunta, dar m-am linistit, de cand voiam sa fac asta! Adica voiam sa le incerc pe toate…
Caracatita are un gust…nu stiu, n-as putea sa-l aseman cu ceva, e ceva moale si alunecos. Ei mananca dovleacul fiert ca si garnitura, eu un pic ciudat sa-l mananci odata cu mancarea, la noi face parte din categoria desert (in Dobrogea). Nu mai spun ca exista si supa de dovleac, e cremoasa, parca ar fi o mancare de copii mici…Desi gazdele ma imbiau sa gust, n-am vrut sa mananc din asta.
In rest mai aveau compoturi de cateva feluri, fructe proaspete, si legume crude, toata taiate foarte frumos cubulete sau felii.
Ce sa mai zic, pentru mine care sunt un mancacios, clubul/restaurantul ala reprezinta food heaven…Am inteles ca asta nu e singurul club cu acest principiu, mai exista si altele si mai diversificate ca si feluri de mancare. Aici scria ca au “Australian, Asian, American & European Cuisine”, nu stiu ce ti-ai mai putea dori din punct de vedere al felurilor de mancare. Poate doar caviar, sau bautura la discretie, ca astia n-aveau nici macar bere si pe cuvant ca tare mergea o bere macar la friptura aia caci tentaculele caracatitei alunecau singure pe gat.
Si acum cand scriu asta la ora 21.15, inca mai simt stomacul plin, promit sa nu mai fac excese din astea. 🙂

Dupa masa asta am fost la d-nul Cornel acasa, au o casa foarte mare, este neobisnuit de mare chiar si pentru Australia (800 mp). Bine, ei sunt o familie de cinci persoane, copii o sa creasca mari si spatiul ala, curtea aceea imensa, sunt foarte bune. Ce sa zic, material o duc foarte bine (ca majoritatea oamenilor de aici), in sensul ca nu le lipseste nimic. Am observat la toti cei de aici multa modestie, simplitate si relaxare cu privire la partea materiala a vietii. Oamenilor nu le pasa de bunurile materiale, ele sunt apreciate pentru functionalitatea lor si nu pentru valoare sau marca. Aici nimeni nu o sa se laude cu televizorul sau masina sa, ele sunt doar bunuri de care se folosesc, sunt ceva care daca te saturi de ele, pur si simplu le schimbi cu altele. Domnul Cornel cu sotia au calatorit in toata lumea (SUA, Europa, Japonia), cand au chef in weekend se urca in masina si merg cate 4-5 ore pana in munti sau de lungul coastei Australiene, pur si simplu pentru a calatori, pentru a vedea noi locuri, pentru a se simti bine.
Mie inca nu-mi vine sa cred cand vad ca exista o asemenea viata in care materialul nu reprezinta un statut social, cand toti sunt relaxati si pur si simplu “enjoy life”. De exemplu d-nul Corneliu a avut cateva masini pana acum, in momentul de fata are un 4X4 KIA insa azi a condus o masina a unui coleg de servici, o Toyota 4X4 de 8 locuri. Asta e pur si simplu un vapor in comparatie cu o masina obisnuita, n-am mai vazut o masina atat de mare si la exterior si in interior. Pur si simplu au facut schimb de masini in weekend, e un lucru obisnuit, a folosit o masina potrivita scopurilor de azi (cand veneam si eu in vizita si aveau si toti copii cu ei).

Tare de treaba sunt si d-nul Cornel si d-na Mariana, asa romani australieni cumsecade mai rar. Cand am venit in Australia mi s-a spus sa stau departe de romani, ca sunt divizati, ca se vorbesc urat unii pe altii, ca si-au pastrat unele metehne si obiceiuri din tara de bastina. Eu pe toti romanii pe care i-am cunoscut personal i-am simtit extrem de primitori si de deschisi, ori tara asta i-a schimbat, ori aici au venit aici numai aia de treaba, ori nu i-am intalnit eu decat pe aia “buni”. E adevarat ca nu suntem o comunitate unita in Sydney, asa cum sunt chinezii, vietnamezii, italienii sau portughezii, insa cred ca e doar vina noastra, inca mai avem in sulflet “frica” de a fi inselati, tradati si desconsiderati de catre fosti conationali de-ai nostrii. Cat rau a putut sa faca comunismul acelei tari, efectele se vor simti inca cativa zeci de ani si nu doar acolo ci si in diaspora.

Add a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.