30 septembrie 2005

Azi George Street pe care e restaurantul nostru a fost inchisa pana la ora 14 pentru circulatie pentru ca a fost o parada a echipei “Sydney Swans” care a castigat cupa AFL (Australian Football League). Astia au echipamentul ca Dinamo FC din Romania adica rosu si alb. A fost frumos, cu o fanfara la inceputul coloanei si una la sfarsit iar in mijloc masini ford pickup care aveau cate doi jucatori in remorca. In ultima masina erau antrenorul si capitanul echipei care aveau cupa…
Duminica e o alta finala, de data asta NFL (National Rugby League), in care joaca o alta echipa din Sydney, “West Tigers” cu “North Queensland Cowboys”. Sunt asteptati pe stadion in jur de 90.000 de fani, cei care au bilet la meci calatoresc gratuit cu trenul sau autobuzul pana la stadion. E o nebunie aici cu meciul asta, toate biletele s-au vandut, in ziare si in media numai de asta se vorbeste. Nu ma pricep la sportul asta, dar normal ca tin cu echipa din Sydney, orasul meu…Deci “Go Tigers!”. 🙂

Doar 5 ore si jumatate azi la munca…Picioarele mele au inceput sa se obisnuiasca, nu ma mai dor asa ca in primele zile. Si azi am mancat acolo inainte de a pleca, e bine ca mai economisesc si timp si bani cu mancarea.

Am analizat pe toate partile problema mutarii la d-nul Eugen. Deocamdata raman aici pentru ca avantajele par sa fie mai multe decat dezavantajele. Avantajul major al mutarii ar fi economia de bani insa am venit pregatit sa infrunt greutati si sa-mi fie greu la inceput. Cu cat castig din jobul asta casual imi permit sa platesc chiria si sa traiesc decent. O sa-mi pun chiar si telefon fix… Faptul ca dau aproximativ jumatate din venit pe chirie pune o presiune in plus pe nevoia de a-mi gasi un job in domeniul meu, lucru care eu zic ca e benefic (ca ma cunosc eu foarte bine…). Avantajul principal al ramanerii aici este mobilitatea are mi-o ofera aceasta pozitie. Nu zic, si Bexeley e o suburbie apropiata de city insa nu stiu cat de realist e sa circul dupa 11 noaptea pe jos de la gara pana la casa d-nului Eugen (in jur de 20 de minute), caci autobuze la ora aia sunt din ora in ora. Mai ales la starea de oboseala pe care o am dupa o zi de munca…Un alt avantaj dat tot de pozitia “strategica” de acum, este faptul ca daca trebuie sa ma duc la un interviu dimineata intr-o zi de munca, asta se poate face locuind in Redfern insa nu si in Bexley. Acolo nu as avea timp sa ma intorc dupa interviu, sa ma schimb de costum si sa plec la munca in The Rocks.
Dar dezavantajul major al mutarii, care inchide toata discutia, este pierderea bodului. Agentul mi-a spus clar, pot pierde tot bondul. I rest mai case…

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.