31 iulie 2005

Pe la 1 PM am ajuns in Kings Cross la internet unde am stat pana la 18. Am pus pe site ultimele pagini din jurnal, am citit ce s-a mai scris pe emigrare.info si am vorbit cu maicamea si cu prieteni sau prietene pe messenger. Am mai scris si am trimis un email pentru Toyota, firma la care am fost la un interviu de DBA (Database Administrator) la care am primit fail. Le-am facut o propunere de “unpaid work” sau “volunteer” part-time pentru o luna sau mai mult.
Ideea mi-a venit de la profesoara de engleza care ne-a dat telefonul unui prieten de-al ei, un tip care e manager la o agentie de joburi si care are nevoie de doua persoane pentru 2-3 saptamani ca sa aiba grija vreo 15 calculatoare si de retea, plus atributii de helpdesk. Mai multi colegi din clasa care sunt pe IT au notat numarul, eu l-am luat asa in joaca dar luni am de gand sa-l sun si sa-mi ofer serviciile. Daca Toyota ma refuza, incerc si aici la firma tipului, desi jobul asta nu e chiar pe profiul meu, de fapt nu are nici o legatura cu bazele de date. Dar e un job care are legatura cu informatica.
“Volunteer” inseamna ca muncesti la o firma pe o perioada de timp, full time sau part-time insa nu esti platit pentru munca prestata. La sfarsitul perioadei insa ti se dau referinte si asa capeti australian work experience. Eu sunt cam sceptic cu privire la avantajele astea, insa si profa’ si prietenii mei de aici cu care am discutat subiectul, considera ca e extrem de important sa ai aceasta experienta australiana, chiar daca e minima.

Avantajele voluntariatului:
-capeti australian work experience (cel mai important)
-inveti engleza caci interactionezi la servici cu personalul de acolo
-ai acces la un calculator deci probabil ai si internet si mai poti sa-ti citesti emailul sau sa aplici pt. joburi.
-daca gasesti volunteer part-time ai o jumate de zi libera in care sa-ti cauti job, sa te duci la interviuri sau la scoala la AMES

Dezavantaje:
-nu esti platit (imens dezavantaj)
-iti ocupa jumatate de zi sau mai mult, timp pe care-l poti folosi mai bine muncind part-time pe bani la un supermarket sau la mcdonald ori kfc.

Eu sunt tare in dubii cu voluntariatul asta…O fi bine, o fi rau? Cred ca “da bine” sa spui agentilor sau angajatorilor la care te duci la interviu ca “acum lucrez la….”. Dar si sa lucrez fara bani, doar cu gandul la o posibila angajare ulterioara parca nu-mi suna bine. Fie ce-o fi, incerc sa obtin un job din asta si apoi mai vad ce e de facut. Asa ca am trimis un email foarte frumos la Toyota, firma unde m-am simtit cel mai bine la interviu si am fost intervievat in modul cel mai profesionist. Plus ca astia au o tehnologie de ultima ora in domeniul serverelor si a bazelor de date deci o sa fie o placere sa lucrez la ei gratis daca ma accepta. Daca nu, am varianta cu firma de joburi, insa nici la asta nu e sigur caci am concurenta printre colegi.

De la internet am ajuns acasa pe la ora 19 si dupa ce am facut un dus, mi-am facut mancare si am mancat, am iesit afara (in jur de 8.30 seara) sa dau o tura prin cartierul meu care cica nu e prea “secure” dupa ora asta. Pesemne ca aborigenii mei fiorosi ori dormeau ori petreceau pe undeva, ca n-am intalnit pe nimeni “dangeuros”. Cica acum vreo doi ani, in Redfern unde locuiesc eu, au avut loc niste tulburari serioase. Un tanar aborigen a cazut intr-o teava ascutita si a murit pe cand era urmarit de politie. S-au rasculat astia, au dat foc la trenuri, s-au batut cu politia, a fost “deranj” mare p’acilea. Acum e liniste insa, cel putin pe strazile principale. In toate locurile importante, intersectii circulate, magazine, statii de tren sau chiar in trenuri si autobuze sunt mici camere de luat vederi iar pe taxiuri scrie ca masina este echipata cu camera video si microfon. Asa ca aproape peste tot esti “under surveilance”-sub supraveghere. Acum dupa atentatele din Londra e si mai multa politie pe strazi sau in gari, peste tot sunt afise cu “If you see something, say something” adica “daca vezi ceva, spune”; esti rugat ca in cazul in care observi bagaje nesupravegheate sau activitati suspecte sa dai telefon la politie sau sa apelezi la agentii de securitate din zona. Sunt polemici in presa sau la radio/TV cu privire la dreptul agentilor de securitate din trenuri sau gari de a-ti verifica bagajul daca li se pare ca arati suspect. Guvernul zice ca asta va duce la un grad mai mare de siguranta cand folosesti transportul in comun, activistii pentru libertatea cetateanului spun ca “slowly but surely, the Howard Government is turning Australia into a police state” adica “incet dar sigur guvernul Howard tranforma Australia intr-un stat politienesc”. Si unii si altii au dreptate…

Ma uit la cei care calatoresc cu trenul sau cu autobuzul, si vad ca majoritatea sunt cu castile in urechi. Cred ca 90% folosesc iPod (un mp3 player produs de Apple) pentru ca astea sunt albe, au si castile albe si nu se poate sa nu-ti sara in ochi. In general asiaticii sunt mai tehnologizati, astia au telefoane high tech, majoritatea cu gadget-uri gen mp3 player sau radio fm. Am vazut in autobuz un tip care se uita la videoclipuri pe telefonul mobil….Dar nu numai tinerii sunt cu castile in urechi, chiar si unii batranei, in pantaloni scurti si in adidasi, au la centura un iPod.

Zilele trecute am vazut o babuta care s-a dat jos cu greutate din masina (o berlina Toyota de mari dimensiuni), si-a scos cadrul in care se sprijinea ca sa mearga, si incet incet a intrat intr-o banca. Am mai spus de batraneii cu masinute electrice care misuna pe trotuare si in magazine, e o adevarata incantare sa-i privesti cum conduc si ce mandrii sunt ca sunt mobili.

Am mai observat ca multi oameni in toata firea citesc Harry Potter. Pe banca sau pe iarba in parc, in autobuz sau in tren vezi oameni captivati de recent aparutul volum din Harry Potter care am vazut ca e best-seller deja. (costa 49.95 AUD)

Inca ceva care mi-a atras in mod placut atentia sunt elevii si costumele lor. Fiecare scoala are costumul ei, e foarte frumos cand vezi fete sau baieti in sacouri cu blazoane care mai de care mai dragut. Unii au si palarii de paie cu panglica in dungi, probabil sa se diferentieze mai mult de alte scoli. Elevii astia calatoresc in grup, au autobuze speciale “school bus” care ii iau sau ii descarca in statii. De fiecare data cand ajung cu autobuzul la cursurile de engleza, in statia unde cobor gasesc un grup de elevi in costume maron, care stau pe jos in cerc, caci trotuarele sunt curate aici, nu vezi un fir de praf. Baietii au pantaloni, camasi, cravata, si sacouri care la buzunare au niste dungi galbene iar la piept un blazon cu numele scolii si niste desene heraldice care le da un aer impozant. Fetele au ciorapi lungi peste genunchi, fusta, bluza si sacou asemanator cu al baietilor. Au rucsacuri in spate si majoritatea au iPod-ul la ei, asta fiind o constanta la toti.

Frumoasa si civilizata tara e Australia, tot ce vad aici imi place. Aici exista o speranta reala de mai bine, simti ca se poate, tot sistemul e facut ca sa te sprijine sa reusesti. In Romania singura speranta era viata de dupa viata….

A fost o luna “nebuna”, nu cred ca gresesc cand o numesc cea mai plina perioada din viata mea. Cred ca e pacat sa traiesti si sa nu vezi acest colt de lume. Sunt norocos ca locuiesc aici si pe zi ce trece ma integrez mai bine printre australienii mei. Latinii spuneau “Ubi bene, ibi bene” adica unde e bine acolo e patria. Stiau ei ce stiau…Cred ca dictonul asta e valabil si pentru mine.
O sa vina si jobul, sunt sigur de asta, e doar o chestiune de timp. Trebuie sa nu-mi pierd speranta, sa cred in mine si sa dovedesc ca totul e posibil cand vrei cu adevarat ceva.