31 octombrie 2005

Dimineata am fost la scoala la AMES, apoi am luat trenul din Central Station ca sa ma duc la d-nul Cornel. Atunci cand am ajuns la peronul 18 am vazut un tren care era gata de plecare, tocmai se inchideau usile. Am alergat si dintr-o saritura am aterizat in el, eu credeam ca duce la Blacktown…Numai ca de la acel peron plecau trenuri si spre Richmond (asta care imi trebuia mie ca trece prin Blacktown) si spre Carlingford si spre Hornsby. M-am trezit in Meadowbank cand am vazut o intindere mare de apa si niste indicatoare catre feribot, mi-am dat atunci seama de greseala, ca n-are cum sa existe feribot inspre Blacktown…Asa ca am luat un tren inapoi pana in Strathfield unde liniile se ramificau, iar apoi un altul pana la Rooty Hill (la doua statii dupa Blacktown) de unde m-a luat d-nul Cornel cu masina.
Familia Stuparu m-a invitat la un pranz romanesc la ei acasa. Am mancat ciorba de perisoare, ardei umpluti si…mici. A, si tort, si tort! Trebuie sa spun ca d-nul Cornel a fost patiser-cofetar in Romania, deci se pricepe sa faca prajituri&torturi. Ce sa zic, m-am simtit ca acasa…

Azi mi-am incarcat cartela Vodafone cu 50 de dolari, creditul asta e valabil 60 de zile. In functie de suma cu cat incarci cartela, atat te costa convorbirile. De exemplu la planul “Talker” (pe care il am eu) sunt urmatoarele preturi:
1. Recharge $20: Credit $20, Rate per min 60c, Call connection fee 20c, TXT rate 25c, Vodafone to Vodafone 20c cost per call first 20 min
2. Recharge $30: Credit $30, Rate per min 40c, Call connection fee 20c, TXT rate 25c, Vodafone to Vodafone 20c cost per call first 100 min
3. Recharge $50: Credit $50, Rate per min 30c, Call connection fee 20c, TXT rate 25c, Vodafone to Vodafone 20c cost per call first 200 min
Decat sa-mi incarc cartela o data pe luna cu cate 20 de dolari si sa ma coste mai mult apelurile, mai bine pun odata 50 AUD pentru doua luni si vorbesc 30 centi/minut+20 centi apelul in orice retea mobila sau fixa din Australia si am 200 de minute Vodafone to Vodafone cu 20 centi pe tot apelul.

Imi place Vodafone, au cele mai flexibile abonamente. La fiecare incarcare poti sa-ti schimbi abonamentul, nu esti blocat pe nici o perioada cu un abonament care poate ca nu ti se potriveste. Si au destul de multe: Night Talker, TXTer, Talker, Maxi Cap, Super Cap, Mega Cap si 365 Days. Un plan interesant mi se pare “Maxi Cap”, incarci $49 pentru 30 de zile si ai credit $230, convorbirile cu orice telefon din Australia te costa 60c/min+20c conexiunea, iar SMS-ul 25c.
Dar ceea ce m-a dat pe spate la Vodafone este contul pe care il poti avea pe internet. De acolo poti trimite SMS-uri cu 25centi la maxim 10 persoane simultan (SMS-uri care raman in baza de date de pe internet, le poti reciti de cate ori vrei) si tot din contul tau poti vedea toate apelurile efectuate de cand ti-ai cumparat cartela (nr. telefon, ora, minutul, costul apelului), le poti tipari… Si astea gratuit!
Nu mai spun ca stii in orice moment cati bani si cate minute Vodafone 2 Vodafone mai ai, nu e ca la Connex care iti prezenta situatia soldului cu o zi in urma. 🙁 Astia au tehnologie…

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.