9 septembrie 2005

O zi plina si azi, am fost la scoala, la interviu si la cumparaturi. Profa’ cred ca imi spune zilnic ca la un interviu trebuie sa creez dorinta clientului pentru mine, ca angajatorul trebuie sa creada ca EU sunt cel mai bun PE POZITIA RESPECTIVA. Ceea ce nu inteleg eu, e impotriva gandirii si constiintei mele, este sa ma “minimalizez”. Eu nu inteleg, de ce sa nu angajezi pe o pozitie de junior (experienta de 2-3 ani), un tip care are 5 ani experienta? Profesoara mi-a spus, NU E BINE sa aplic pentru joburi in care am cunostinte si experienta mult mai mari decat cerintele jobului respectiv, pentru ca nimeni nu vrea pe cineva care “stie” mai mult decat seful sau direct, cica se creeaza probleme in cadrul departamentului/companiei.
Chiar daca ma angajeaza, se pot creea animozitati intre mine si colegii mei pentru ca eu “as muncii mai mult si as fi mai productiv” iar ceilalti m-ar privi chioras pentru ca ii oblig si pe ei sa tina pasul. Uite eu asta nu inteleg! Cum naiba sa se puna inaintea productivitatii, o prezumtiva alterare a “linistii si pacii” din departament? We are capitalists or what?

Cu faptul de a fi sincer la interviuri am inteles, nu trebuie sa mint dar e bine sa omit anumite lucruri despre mine care se pot interpreta nu ca pe o dovada de onestitate si ca niste slabiciuni. Din punctul meu de vedere o omisiune este tot o minciuna, insa asta am inteles, pana nu am un job, eu trebuie sa ma prezint ca fiind PERFECT. Adica sa nu aduc vorba de engleza, sa nu zic ca am facut cursurile Skillmax la AMES si sa nu fiu prea sincer.

Aici este o jungla, doar cel mai puternic supravietuieste, daca esti slab (prea bun sau prea sincer) pierzi. Eu dimpotriva gandesc ca tocmai pentru ca sunt bun, onest si sincer sunt cel mai puternic. O fi adevarat pe termen lung dar pe termen scurt “sunt mancat” daca gandesc asa…Deci, o sa-mi ascult coltii, de saptamana viitoare sunt o hiena, n-am mama, n-am tata, pana nu obtin un job sunt “rau”.

Azi am fost la interviul cu clientul pentru jobul de “Customer Service Representative”. Am fost vreo 40 de candidati prezenti, trei reprezentanti ai clientului si doi reprezentanti ai agentiei de recrutare. Asta a fost cel mai fun interviu la care am fost pana acum.
Prima data am format perechi de cate doi. Trebuia sa facem cunostinta si sa ne prezentam apoi, unul pe celalalt in fata tuturor. Tipul de langa mine era din Indonezia si era in Australia de 12 ani, a facut scoala aici, apoi Universitatea, era specializat in Bussines Administration. Insa muncea ca receptioniost la un hotel…L-am prezentat foarte bine (zic eu) n-am facut nici o greseala. Mi-am perfectionat pronuntia, acum doar rar mai pronunt gresit un cuvant in engleza, vorbesc clar si sunt usor de inteles. Am eu alte probleme cu engleza, mai dureroase…

Apoi am facut echipe de cate 6 persoane si ni s-a dat o sarcina. Se presupunea ca suntem o firma care se ocupa de organizarea de evenimente. Trebuia sa organizam o petrecere de ziua cuiva si trebuia sa invitam o celebritate la petrecerea asta. Trebuia sa organizam totul, locul, meniul, lista invitatilor, etc…Nu stiu ce au prezentat celelate grupe pentru ca eram separati si nu aveam voie sa auzim prezentarile celorlati, insa noi am avut o imaginatie bogata, am inchiriat un vaporas pentru o croaziera, l-am invitat pe Chris Rock ca sa ne distreze si pe Coldplay ca sa ne cante. Am planificat totul minutios, urma sa avem cam 200 de invitati la ziua unei tipe care implinea 21 de ani. Cica prietenul ei a invitat-o de ziua ei la un restaurant de pe un vaporas din Circular Quay, au ajuns acolo seara pe la 9, luminile stinse, nimeni nu se vedea pe vaporas. Tipul insista sa urce impreuna la bord sa vada ce se intampla caci era sigur ca rezervase o masa in seara asta iar de undeva dinauntru se auzea o muzica…Cand tipa ajunge pe punte SURPRIZA, totul se lumineaza, confetti, artificii, un banner cu “Happy Birthday” si formatia incepe sa cante, petrecerea incepe. Am delegat-o pe singura tipa din grupul nostru sa prezinte toate astea, s-a descurcat foarte bine…

A fost foarte interesant, asa interviu n-am mai vazut! Cat timp noi vorbeam eram observati discret de catre reprezentantii clientului, isi tot notau chestii pe foile lor. Am uitat sa spun ca fiecare avea numele vizibil lipit pe piept cu niste abtibilduri care ne-au fost date cand am intrat la interviu.

Dupa asta ne-am strans din nou cu totii si ni s-a prezentat compania, in ce o sa constea munca noastra, programul de lucru si cum vom fi pregatiti (training) sa vorbim cu clientii. Programul de lucru e zilnic de la 12 la 20 iar sambata optional de la 12 la 15 (doar cine doreste).
A ramas ca vom fi sunati luni de catre agenti pentru rezultate…Doamne ajuta!

Apoi am fost acasa si mi-am dus lucrurile la spalatorie. Langa mine e o spalatorie care ia 3 dolari de camasa spalat/calcat, 7 dolari o incarcatura la masina de spalat.
Apoi am plecat in centru sa mananc caci nu mancasem nimic la pranz. Voiam sa incerc un restaurant indian (North Indian Flavour) insa astia au numai mancare pe baza de sosuri. M-am saturat de tocanuri/sosuri in Ro asa ca am renuntat la indieni. Am trecut pe la un restaurant japonez, dar japonezii altceva in afara de sushi nu stiu. Au 1001 feluri de sushi dar mie imi era foame cu adevarat…
Am ajuns la un restaurant coreean. Nu stiu care e diferenta dintre mancarea coreeana si cea chinezeasca, din punctul meu de vedere e la fel. Am luat orez prajit cu legume, pui cu chilli si pui cu piper. Seara la ora 17.30 e logic ca sunt mai putini clienti asa ca toti reduc preturile, am dat 6 dolari pe o farfurie “large”, de abia am mancat tot. Am facut insa greseala sa cer “spicy chilli”. M-am gandit “Cat de iute poate sa fie?”….Dupa doua inghitituri simteam ca-mi ies ochii din orbite, imi venea sa urlu de iute ce era…Iar alea piperate, erau PIPERATE nu gluma. Noroc cu orezul ala care mai domolea din toate astea. Oricum dupa ce am mancat am fugit repede si mi-am luat o apa plata ca simteam ca mor daca nu stingeam gustul ala. Insa cu toate astea, mi-a placut mancarea coreeana.

Dupa ce am mancat am fost la supermarket sa fac cumparaturi. Recunosc ca am fost cheltuitor, nu m-am abtinut de la raionul de dulciuri…Mi-am luat Milky Way ca erau la reducere cu 99 centi/4 bucati, prajituri cu ciocolata si alune la 1.88 dolari 220 gr, bomboane cu alune invelite in ciocolata Cadbury la 3.45 dolari si bineinteles crema Nutella 750 gr cu 5.98 dolari. Astea au fost dulciurile, hai ca n-am cheltuit mult pe ele…

Am vazut ieri la David Jones un magazin numai cu bomboane si dulciuri cu/din ciocolata, e ceva fantastic sa vezi rafturi intregi numai cu bomboane si ciocolata si asta pe o suprafata cam cat un sfert dintr-un magazin Gima din Ro. Vorba unei prietene de-a mea, fosta colega de servici: nu-mi mai spune ca avortez!

S-a mai incheiat o saptamana. Am observat ca daca nu mai spun nimic de bani, nu mai primesc critici, nimeni nu ma mai “ataca” pe forum.
Daca glumesc si privesc lucrurile cu optimism nu inseamna ca in inima mea nu imi fac griji, ca nu simt presiunea si stresul imense pe care le presupune lipsa unor surse de venit aici la 18.000 de km de tara in care m-am nascut. Stau prost cu banii, tocmai ce am mai imprumutat inca vreo 400 de dolari australieni din Romania. Imi dau seama ca am riscat foarte mult venind cu bani putini in cel mai scump oras din Australia. Dar si chiar daca stiam, ce puteam face, caci toti banii pe care i-am avut i-am folosit in procesul de emigrare care este unul foarte costisitor pentru nivelul nostru de trai de acolo.
Sunt constient ca atunci cand o sa am un job stabil o sa dau inapoi repede tot ceea ce am imprumutat, pentru ca stiu ca s-au facut si se fac sacrificii enorme pentru mine. Nimeni nu-si imagineaza cat de dificil le este alor mei sa ma sustina aici.

Nu vreau sa ascund ca este greu, ca uneori sunt extrem de obosit de simpla activitate “de a asculta si a vorbi in engleza”, ca ajung acasa si imi vine sa urlu in romaneste, ca iau caramida aia de dictionar englez-englez si citesc la intamplare cuvinte pana adorm cu el in brate.
Insa m-am obisnuit sa gandesc pozitiv, sa minimizez punctele negative si sa vad partea plina a paharului. Stiu ca daca ma gandesc prea mult la problemele pe care le am, risc sa-mi pierd capacitatea de a actiona rational si cu luciditate in momente cand am nevoie de toata puterea mea de concentrare.
Asa ca trag aer adanc in piept si continui sa fiu acelasi incorigibil optimist, sa glumesc, sa fac haz de necaz si mai presus de toate, sa cred in mine.

Add a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.